Contextul politic al instaurarii comunismului in Europa Estica

28.02.2015 16:56

William Jennings Bryan sustinea: “Destinul nu ţine de şansă, ţine de alegere. Comunităţile sunt ceea ce sunt datorita alegerilor pe care le-au facut deja, vor fi ceea ce vor fi datorită alegerilor pe care le vor face în viitor. Suntem cu adevarat liberi dacă ceea ce facem este condus de propiul nostrum simt asupra a ceea ce credem noi ca trebuie să fim, de propiile noastre soluţii. Oamenii trebuie să-şi ceara dreptul de a face alegeri tot aşa cum trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce li se întamplă”[1].

Dar, situatia fragila în care se afla lumea dupa al doilea razboi mondial, nu a mai oferit oamenilor posibilitatea de a alege.  Jocurile au fost dictate de Marile Puteri mondiale şi s-au bazat pe principiul impus de Stalin: “cine câştigă un teritoriu, acela îşi aduce şi sistemul lui social. Fiecare îşi introduce propriul sistem social până unde au inaintat armatele sale”. Astfel, se poate spune ca marile puteri occidentale au fost preocupate mai mult de stabilirea zonelor de influenaţă, decât de destinul ţărilor care au intrat sub ocupaţie rusa sau de natura regimului social-politic impus în jumatatea estica a batranului continent. În acest context, România ajunge moneda de schimb la negocierile dintre Churchill si Stalin. „Întelegerea asupra sferelor de influenţă a fost extinsă şi consolidată in octombrie 1944 la Moscova, când acelaşi prim ministru al Marii Britanii i-a propus lui Stalin precizarea ponderei ce trebuie să revină dominaţiei Rusiei şi aliaţilor occidentali în fiecare ţară Balcanică”.[2] Intrarea Romaniei în zona dictatorială se face treptat şi în sincronizare cu situaţia europeana existentă.

De-a lungul secolului al XX-lea, România a trecut prin mai multe faze ale evoluţiei politice: dacă la începutul secolului şi pana la 1930 s-a remarcat consolidarea democraţiei, păstrandu-se alianţa tradiţională cu Franţa, dupa 1930, odată cu începutul domniei lui Carol al-II-lea, democraţia intră în declin, pentru ca între 1938-1940 să se instaureza regimul de autoritatea monarhică al aceluiaşi rege. Venirea lui Ion Antonescu la putere (16 septembrie 1940), marchează trecerea Romaniei la un regim de dictatura militara, până în 1944. Prin lovitura de stat, de la 23 august 1944, se inlatura guvernarea lui Antonescu, dar incercarea revenirii la democratie a esuat, ca urmare a situatiei politico-militare existente în lume şi mai ales în estul continentului european. Deşi România ar fi vrut sa negocieze pacea cu puterile anglo-saxone, hotarârea celor trei mari puteri învingatoare era clara: statele foste satelite ale Germaniei purtau negocierile cu URSS. Ca urmare în România se instaurează dictatura comunistă, care va dura până la sfârşitul anului 1989.

„Ocuparea Romaniei de catre trupele sovietice, facilitată de lovitura de stat din 23 august 1944, la care au participat şi exponenţi ai Partidului Comunist Român, i-a oferit acestui grup politic marginal şansa de a ţâşni din subteranele istoriei sau azilurile comuniste sovietice direct la conducerea ţării. Cucerirea întregii puteri politice în decurs de doar 2-3 ani de la momentul respectiv – în fapt un şir continuu de lovituri administrate proprilor aliaţi (Partidul National Liberal, Partidul Naţional Ţăranesc) cu încuvinţarea şi sprijinul ocult sau direct al comisarilor politici ruşi, incluzand falsificarea alegerilor politice din noiembrie 1946, înscenari, provocari, abuzuri contra partidelor democratice, pentru a justifica în final interzicerea acestora”[3]. 

Pe parcursul unei scurte perioade, august 1944-noiembrie 1947, fiind ghidat de ocupanţii sovietici, PCR s-a pregatit intens pentru înlocuirea coaliţiei reale, realizată între Partidul Comunist şi partidele democratice romane, cu o coalitie fictivă, dominată de comunişti în vederea acaparării puterii.

Deşi sunt falsificate alegerile, Partidul Comunist Roman este „legitimat”, iar in anul urmator începe suprimarea partidelor din opoziţie. La 29 iulie 1947 Partidul Naţional Ţăranesc este dizolvat, iar în noiembrie 1947 conducerea sa în frunte cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache sunt condamnaţi la închisoare pe viaţă, într-un proces trucat. Liberalii sunt excluşi din guvernare, după votarea unei moţiuni de cenzură. Aripa de stanga a Partidul Social Democrat se pregatea pentru înglobarea în Partidul Comunist Roman, iar membrii Partidul Social Democrat care nu doreau sa accepte ideologia comunistă erau prigoniti ca duşmani de clasă, împartăşind soarta liberalilor şi ţăraniştilor. Astfel ultima institutie a fostului stat democratic, monarhia, era desfintată la 30 decembrie 1947, când regele Mihai a fost obligat sa abdice, iar întreaga familie regala a fost exilată. 

Odata cu abolirea monarhiei s-a proclamat Republica Populara ca forma de stat. La Congresul comun din februarie 1948 Partidul Comunist Roman devine Partidul Muncitoresc Roman şi îşi însuşeşte ideologia si principiile de organizare din doctrina marxist-leninistă.